Răspândirea tehnologiilor de energie gratuită funcţionale a fost împiedicată de către elite bogate, guverne, inventatori induşi în eroare, şarlatani, precum şi de un public indiferent.
Spre sfârşitul anilor 1880, jurnaliştii specializaţi în electricitate şi în ştiinţele asociate preziceau „electricitate gratuită" pentru viitorul apropiat. Descoperirile incredibile legate de natura electricităţii deveniseră ceva obişnuit. Nikola Tesla demonstra „iluminarea fără fir" şi alte minuni asociate curentului de înaltă frecvenţă. Niciodată până atunci nu existase aşa un entuziasm în ceea ce priveşte viitorul. In mai puţin de douăzeci de ani urmau să apară automobile, avioane, filme, înregistrări muzicale, telefoane, transmisiile radio şi aparatele de fotografiat. Epoca victoriană ceda locul în favoarea a ceva complet nou. Pentru prima dată în istorie, oamenii obişnuiţi erau încurajaţi să-şi imagineze un viitor utopic, îmbogăţit de mijloace de transport şi de comunicare moderne, precum şi de locuri de muncă, alimente şi locuinţe pentru toată lumea. Bolile şi sărăcia urmau să fie învinse. Viaţa urma să devină mai bună şi de data asta toată lumea urma să capete „o felie din tort". Ce s-a întâmplat deci? In mijlocul acestei explozii tehnologice, unde au dispărut descoperirile din domeniul energeticii? Toate acele emoţii legate de „electricitatea gratuită" nu au fost altceva decât rodul unei gândiri exagerat de optimiste pe care „ştiinţa reală" le-a dezaprobat ulterior?
|