Analogie tridimensională a unei găuri de vierme
Găurile de vierme sunt soluţii teoreticepentru ecuaţii ale teoriei generale a relativităţii, care descrie spaţiulşi timpul.
Au fost pentru prima dată descrise în 1935de către Albert Einsteinşi Nathan Rosenşi de aceea au fost numite iniţial Poduri Einstein-Rosen.
Numele de gaură de vierme provine de la analogia cu un viermecare, în loc să se deplaseze la suprafaţa mărului, se deplasează prin măr. Deci o ia pe o scurtătură numită gaură de vierme.
Baze teoretice
Teoria generală a relativităţiiextinde spaţiul euclidianal experienţei umane cu un spaţiu mai general cu o curbură. Cauza acestei curburi este masa obiectelor, sau - ceea ce este echivalentul acesteia în teoria relativităţii- energie. Ecuaţiile teoriei generale a relativităţii ne oferă soluţii care pentru noi pot avea şi proprietăţi neobişnuite. Găurile de vierme sunt construcţii topologice, care „leagă” zone îndepărtate ale universuluiprintr-o „scurtătură”. Sfârşitul unei găuri de vierme îi apare unui observator drept un glob, care îi arată mediul care înconjoară celălalt capăt. Deşi un călător care se deplasează printr-o gaură de vierme nu poate depăşi viteza luminii, totuşi, relativ la punctele de plecare, respectiv de sosire, a avut loc o călătorie la viteză superioară celei a luminii. Deoarece călătorul s-a deplasat dintr-un loc în altul, fără a exista în punctelele intermediare dintre ele, asa călătorie satisface definiţiei de teleportare.
Găurile de vierme reprezintă o extensie a soluţiilor pentru ecuaţiilelui Einsteinprin găuri negredincolo de raza Schwarzschild. Existenţa găurilor de vierme ca obiecte fizice este controversată şi reprezintă obiectul cercetării actuale. Faptul că o ecuaţie fizică dispune de anumite soluţii, încă nu înseamnă că aceste soluţii sunt într-adevăr realizabile. Contribuţiile actuale în domeniu provin de la experţi precum Leonard Susskindşi Kip Thorne.
