Trebuie sa intelegem ca imposibilul este real si ca irealul si neimaginarul exista, fizica este scrisa de noi,

nu este ca si cum noi am descoperit pictat pe o piramida o lege din fizica.

Ce nu intelegem noi modul de functionare, putem cu un pufulete sa distrugem o planeta sau cu o frunza putem creea un ocean,

 se poate, trebuie doar sa intelegem cum!

In fiecare atom exista asa de multa energie suficienta sa distrugem nu doar o planeta! probabil tot universul! 

1. Universuri paralele și ipoteza stringurilor infinitul finit

În această ipoteza, trăim într-un univers cu o infinitate dimensiuni( Infinitul este un termen incorect, Cum pentru un microb, un mar poate sa para un infinit asa pentru noi universul spunem ca este infinit! ), din care doar trei dimensiuni ne sunt accesibile – înălțimea, lungimea, lățimea. Bun, ar mai fi și o a patra, dimensiunea timp, dar nu putem spune că ne e neapărat accesibilă… De fapt cel mai corect ar fi să spunem că trăim într-un univers de dimensiunea: spațiu-timp.

Dar să rămânem pe ideea că trăim în 3 dimensiuni… Întrucât existăm doar în trei dimensiuni, universul nostru ne pare plat ca o foaie de hârtie. Mai mult, modul în care s-ar extinde alte dimensiuni, ar fi în funcție de timp și de numeroasele situații posibile.

Fiecare univers alternativ ar fi ușor diferit, și din moment ce fiecare univers este posibil în această teorie, versiunile alternative ale lumii noastre ar putea fi aproape identice – sau complet diferite. 

Ipoteza Stringurilor sugerează că aceste universuri paralele sunt stratificate deasupra și dedesubtul dimensiunilor noastre. Adepții acestei ipoteze cred că, dacă am explora destul de mult propriul nostru univers, vom ajunge să ne întâlnim cu versiunile noastre alternative, conform fizici quantice un obiect se poate afla in mai multe locuri in acelasi timp.

Această ipoteza încearcă să explice existența întregului univers, a micro-universului și a macro-universului. Albert Einstein a fost primul fizician care a încercat această unificare de-a lungul vieții sale. Problema este ca sunt situatii in care nu avem un termen pentru o stare sau un fenomen si asta ne impiedica foarte mult sa intelegem universul.

Această ipoteza s-a născut prin anii 1980. Până atunci se crezuse că materia este alcătuită din particule, însă fizicienii au căzut de acord că, de fapt, materia este creată din mici corzi invizibile, din care materia ar emana precum muzica din coardele unui instrument.

2. Ipoteza lumilor multiple (multiversul)

În anii 1920 fizicienii descoperă și studiază particulele elementare și proprietățile acestora. Nu mică le-a fost mirarea să constate că particulele au capacitatea de a se afla simultan în mai multe locuri. De aici a pornit ideea că, probabil, particulele nu există doar în universul nostru, ci apar și în alte universuri care sunt “paralele” cu al nostru.

Cea mai nouă ipoteza introdusă de cercetători este cea a universului multiplu. Această ipoteza presupune existenta unui număr infinit de universuri paralele, fiecare cu legi diferite ale fizicii. Din acest punct de vedere, se presupune că Universul nostru coexistă cu alte membrane, alte universuri paralele care sunt în expansiune. 

Interpretarea acestei ipoteze este de fapt o reinterpretare a mecanicii cuantice care susține mai multe ipoteze despre universuri paralele. Această ipoteza sugerează că orice schimbare posibilă a realității este reală, iar toate posibilitățile realitatii există în multe lumi diferite. Cea mai bună modalitate de a reflecta asupra interpretării lumilor multiple, e că multiversul ar fi ca un copac, fiecare rezultat cuantic posibil crescând ca o ramură diferită. În această teorie, există un număr infinit de lumi „ramificate”, ce cresc din fiecare ramură principală. Această interpretare ajută la rezolvarea paradoxului EPR (Paradoxul Einstein–Podolsky–Rosen– legat de inseparabilitatea cuantică) și, de asemenea, explică modul în care ar putea fi rezolvată problema pisicii lui Schrodinger.

Deci, matematic și cuantic, ar putea fi una dintre cele mai veridice ipoteze de a explica lumile alternative. Există infinite lumi în care există infinite posibilități. Orice alegere sau eveniment întâmplător care se petrece va influența crearea de noi universuri paralele. Cu toate acestea, toate universurile care sunt create nu mai interacționează cu universul pe care l-au separat inițial.

3. Teoria lumilor care interacționează

Ideea acestei teorii are un sens, mai ales pe un nivel fizic cuantic. Una dintre cele mai noi teorii cu privire la universurile paralele sugerează că interpretarea lumilor care interacționează este corectă, dar cu un mic amendament. În Teoria lumilor care interacționeaza, oamenii de știință cred că universurile alternative pot și chiar interacționează din când în când, în special pe un nivel cuantic. Uneori, acest lucru poate determina dezvoltarea unor noi universuri. Alteori, poate cauza particule cuantice să interacționeze între ele în mod diferit. Interacțiunile pe scară largă ar putea fi posibile în cadrul acestei teorii, ceea ce înseamnă că ar putea fi teoretic posibil să va găsiți accidental într-o altă dimensiune la întâmplare.

Deci, poate că Star Trek s-a bazat pe ceva, la urma urmei.

Un fizician de la Texas Tech University a dezvoltat o nouă teorie a mecanicii cuantice care presupune nu numai că existența acestor universuri paralele este posibilă, ci și că interacțiunea lor reciprocă crează efectele cuantice care pot fi observate în natură. Teoria, publicată pentru prima dată de către Profesorul Bill Poirier a atras atenția fizicienilor, creându-se în jurul ei o dezbatere publică în publicația Physical Review X. Potrivit lui Poirier, realitatea cuantică nu este de loc de tip undă, ci este compusă din multiple lumi clasice. În fiecare dintre aceste lumi, fiecare obiect are proprietăți fizice precise, precum poziția și momentul. Într-o anumită lume, obiectele interacționează între ele în mod clasic. Toate efectele cuantice, pe de altă parte, se manifestă ca interacțiuni între lumi paralele „apropiate”.

Ideea universurilor multiple nu este chiar nouă. În 1957, Hugh Everett III a publicat ceva care este cunoscut azi sub numele de Interpretarea „Multor lumi” a mecanicii cuantice. Însă în teoria lui Everett, lumile nu sunt definite, deoarece matematica ce le explică este aceea a teoriei clasice cuantice de tip undă. Poirier declară:

„Nu am spus: haide să inventăm o nouă interpretare cuantică în care să folosim lumi paralele care interacționează. Incercam să dezvolt o metodă de calcul eficientă folosind ceva care se numește traiectorii cuantice, când mi-a venit ideea cum am putea afla tot despre aceste traiectorii (adică lumi), fără să avem nevoie de nicio undă”.

Poirier a publicat atât noua matematică cât și noua interpretare într-o lucrare în 2010 în revista Chemical Physics, fapt care a condus la o colaborare cu matematicianul Jeremy Schiff de la Bar-Ilan University. Aceasta, la rândul ei, a condus la o altă lucrare publicată în 2012 în aceeași revistă – fiind descărcată de peste 20.000 de utilizatori. De curând, această lucrare a atras atenția comunității fizicienilor. „Suntem extrem de mulțumiți de faptul că și alți fizicieni și chiar și filosofi se implică în acest moment în acest studiu”, declară Poirier.

4. Teoria găurilor negre

Momentul Big Bangului mai este cunoscut și sub numele de singularitate cosmică („cosmic singularity”), adică locul unde ecuațiile își pierd sensul. Oamenii de știință au confirmat teoria Big Bang și au multe dovezi în legătură cu ideea că universul se extinde continuu. Dar ceea ce oamenii de știință nu au putut dovedi pe deplin este ceea ce a existat înainte de Big Bang. Teoria Big Bang-ului spune că universul a început ca o singularitate. Dar oamenii de știință nu au nici o explicație satisfăcătoare pentru modul în care o astfel de singularitate s-ar fi putut forma.

Sagittarius A este gaura neagră a galaxiei noastre. Pentru multă vreme, Stephen Hawking considera că informația cuantică atrasă într-o gaură neagră este distrusă chiar de la intrare și că acest lucru se întâmplă la nivelul orizontului evenimentului, care este limita dincolo de care atracția exercitată de gaura neagră este considerată ca fiind ireversibilă. Acest punct de vedere a provocat o controversă în rândul multor fizicieni, deoarece încalcă unul dintre cele mai îndrăgite principii din fizică, principiul potrivit căruia energia sau informația nu poate fi distrusă, ci doar conservată.

Gerard’t Hooft a dovedit că toate informațiile conținute în interiorul unei găuri negre pot fi explicate în termeni de informații sau „biți Planck”, la orizontul găurii negre, care păstrează astfel informația ca o „înregistrare holografică”. El a numit aceasta – principiul holografic, prin analogie cu o hologramă, deoarece descrie un mecanism în care toate informațiile care cad într-o gaură neagră sunt reprezentate pe suprafața sa prin „pixeli”, având latura de mărimea unei lungimi Planck.

În 2004, Hawking a recunoscut că informația ar putea fi păstrată și că orizonturile găurilor negre absorb și emit informații coerente.

Recent, una dintre ideile discutate este posibilitatea ca universul nostru să înceapă de fapt ca un interior al unei găuri negre. Într-o gaură neagră, toate legile fizicii tind să se deformeze și să creeze o singularitate. Nimeni nu știe ce este de cealaltă parte a unei găuri negre, deci poate ca această teorie explică ce se întâmplă cu adevărat.

Cine știe? Poate că o gaură albă era acolo unde universul, asa cum îl știm cu totii, a început…

Potrivit imaginii pe care o avem în prezent despre formarea Universului, dacă am călători înapoi în timp cu aproape 13,8 miliarde de ani, am ajunge la o singularitate (un punct energetic fierbinte, foarte dens), unde legile care guvernează spațiul și timpul nu sunt așa cum le știm acum. Până acum, oamenii de știință nu au putut trece de singularitate, pentru a afla cum s-a născut Universul. Totuși, mai e cunoscut faptul că singularitatea mai există și în găurile negre, iar de aici se poate deduce că sunt șanse ca nașterea Universului să aibă legătură cu aceste obiecte astronomice misterioase. Ethan Siegel, fizician, a declarat pentru publicația Forbes că dintr-o perspectivă matematică, este posibil ca Big Bangul să fi fost rezultatul ciocnirii unei stele cu o gaură neagră, într-un univers alternativ, cu patru dimensiuni. Ideea a fost propusă prima oară de fizicienii canadieni de la Universitatea Waterloo în 2014, dar nu a putut fi demonstrată. Ceea ce știm despre Big Bang e că, imediat după singularitate, Universul a început să se extindă.  Despre găurile negre știm că, în universul nostru tridimensional, au două orizonturi ale evenimentelor, de aici și ideea că ceva odată intrat într-o gaură neagră nu mai poate ieși. Prin urmare, Big Bangul și găurile negre sunt singurele elemente cunoscute de om care se bazează pe singularitate.

Recent, trei fizicieni de la Perimeter Institute și Universitatea Waterloo au sugerat că cele două singularități ar putea fi una și aceeași și că Universul s-ar fi putut naște din singularitatea unei găuri negre foarte mari. Dacă acest scenariu ar fi adevărat, Universul ar fi apărut în momentul în care o stea dintr-un univers paralel cvadridimensional s-a ciocnit cu o gaură neagră. Din punct de vedere matematic și conceptual, teoria are sens, dar până în momentul în care e dovedită, rămâne doar o ipoteză seducătoare. După cum scriu și cei de la Science Alert, cea mai interesantă implicație a acestei variante e că Universul nostru ar putea da naștere la universuri paralele bidimensionale de fiecare dată când se formează o gaură neagră.

În aceasta fascinantă teorie intervine și geniul fizicianului Nassim Haramein care a demonstrat că un proton este exact ca o  gaura neagră, descoperind că atracția gravitațională a unei găuri negre de marimea unui proton este cu precizie egală cu forța tare. Consecințele sunt extraordinare, deoarece ar putea schimba fundamentele fizicii, revoluție visată de părinții fizicii cuantice, pentru a unifica cele patru forțe si pentru a putea dezvălui în final ce sunt masa, forta gravitațională etc. În plus, pentru prima dată, fizica newtoniană și cea cuantică încetează a mai fi separate. De aceea, ele reprezintă piatra de temelie a cercetării lui Nassim Haramein, rezultate care cer o dezvoltare continuă. Este posibil ca Nassim Haramein să ne fi arătat ceea ce Big Bang-ul nu ne poate explica, și anume de ce toate obiectele, fie ele galaxii, Pământul, atomii noștri, electronii etc se rotesc încontinuu de 14 miliarde de ani… Găurile negre însele nu distrug totul, cel puțin nu atracția gravitațională, ceea ce ne permite, de altfel, să le localizăm. Ele par chiar să aibă o structură coerentă care păstrează și reciclează informații.

5. Teoria M

Lucrând la Teoria Stringurilor, fizicienii au adăugat a 11-a dimensiune la cele 10 presupuse, iar rezultatul a fost unul surprinzător. Cele cinci versiuni ale teoriei, aflate în competiție unele cu celelalte, s-au dovedit a fi variante ale aceleiași teorii fundamentale care începea din nou să aibă sens. Odată cu adăugarea celei de-a 11-a dimensiuni, teoria s-a transformat astfel: coardele, despre care se presupunea că stau la baza materiei din univers, s-au extins și s-au combinat.

Concluzia extraordinară a fost aceea că toată materia din univers era conectată la o singură structură imensă, ca o  membrană. Această nouă teorie a primit numele Teoria M, de la cuvântul „membrană„, și a impulsionat din nou căutarea unei teorii a tuturor lucrurilor.

Ce se știe însă despre a 11-a dimensiune? S-a descoperit repede că ea se lungește la infinit, dar este foarte mică în lățime, mai precis ea măsoară un milimetru împărțit la un 1 urmat de 20 de zerouri, după cum spune Burt Ovrut. Universul nostru membrană plutește în acest spațiu misterios. Dar curând după emiterea Teoriei M a apărut iarăși o nouă idee, aceea că la capătul opus al dimensiunii 11 se află un alt „univers-membrană”, care pulsează.

6. Efectul Mandela

Fenomenul prin care un grup de oameni își amintește un eveniment diferit față de cum s-a întâmplat în realitate, poartă numele de Efectul Mandela. Este un efect real sau o “cofabulație”?

Efectul Mandela este una din teoriile despre universuri paralele care susține că există grupuri mari de oameni care își amintesc evenimentele istorice un pic altfel decât majoritatea. Adepții acestei teorii cred că acest lucru este posibil prin prisma faptului că țesătura realității noastre trebuie să se fi schimbat la un moment dat în trecut și că interacționăm cu alte universuri paralele.

Spre deosebire de restul teoriilor despre universuri paralele, Efectul Mandela nu este susținut de știință. De fapt, nu oamenii de știință au pornit această teorie. Aceasta a fost generată de un fenomen apărut pe internet care a arătat că mulți oameni își amintesc versiuni alternative ale istoriei ca fapt.

Toată această nebunie a pornit pe internet prin 2010, când o tipă, blogger, Fiona Broome, a descoperit în cadrul unei conferințe, că erau mai mulți indivizi care aveau aceleași amintiri false ca și ea, referitoare la moartea lui Mandela.

Apoi, în 2012, un alt blogger, Reece, a descoperit și el că își amintea unele lucruri ca fiind ceva mai diferite decât cum se petrecuseră. Reece este fizician și a încercat să își explice acest fenomen printr-o idee de univesr cvasi-dimensional. Articolele celor doi bloggeri au primit sute de comentarii de la oameni care avuseseră exact aceleași experiențe de amintire falsă.

Teoria din spatele acestui fapt este că universurile care implică lumile noastre încep să se prăbușească împreună dintr-un motiv sau altul. Nu există nici o teorie care să explice de ce s-ar amesteca două universuri paralele, lucru care face ca efectul Mandela să fie atât de interesant. Efectul presupusului colaps al universului poate fi văzut pe forumurile online, atat străine cât și românești. Presupușii oameni din alte universuri  paralele care s-au amestecat cu noi, își amintesc trecutul altfel decât cei originari din acest „univers acasă”. Efectul Mandela, care a fost dezbătut febril în mai multe forumuri de pe internet, face cumva dovada că sunt mici schimbări în realitatea cu care suntem obișnuiți.

De exemplu, următoarele amintiri false comune au fost asociate cu teoria Efectului Mandela:

a) Amintirea lui Nelson Mandela care a murit în 1980. Majoritatea oamenilor care își amintesc acest fapt, susțin că Mandela a murit în închisoare. În realitatea noastră curentă, Nelson Mandela a murit în 2013.

b) Amintirea mascotei Monopoly cu un monoclu. Mascota adevărată nu are un monoclu. Deci, ce își amintesc de fapt oamenii?

c) Pe un forum românesc, cineva spune că: „dacă vă uitați la Star Wars (episodul 5), Dark Vader acum zice, „No, I’m your father”, în loc de „Luke, I’m your father”, iar robotul acum are un picior de argint, el fiind total aurit. Dacă vei căuta acum, nu mai găsești versiunea „veche” pe care ți-o amintești în trecut chiar și Dvd-ul personal de acasă este schimbat. Dacă vă uitați pe Youtube sunt destule exemple de care sigur vă amintiți diferit față de cum sunt acum. Am văzut Star Wars de cel putin 10 ori și cu siguranta Dark Vader zice „Luke, I am your father” la fel robotul CP30 nu aveaa un picior de argint, era total galben (aurit). Eram fan Volvo și cu siguranță sigla nu era așa (nu avea sageata sus), fază care mă face să cred în Mandela Effect, am poze de la salonuri Auto din 2002, 2003 și culmea acum au săgeata aia… La fel cu Volkswagen, erau sute la mine în oraș și sigla nu era cum arată acum cu tăietura în mijloc. La fel cu asta, am poze care acum s-au schimbat.”

d) Pe același forum, într-o postare din augist 2016, cineva spune: „De exemplu țin minte clar că actorul Qirk Duglas a murit. Acum văd că are 99 de ani…”.

Cineva pe acelasi forum expică: „Am văzut acum câțiva ani câteva videoclipuri despre date diferite ale deceselor unor personalități. Cântăreți și actori, mai ales. Una din cele mai verosimile idei, era faptul că moartea/doliul public ar fi putut susține vânzarea bunurilor respectivului sau ale concurenței. Și că totul era pus la cale de manageri sau chiar de artiști. Tocmai de aceea multă lume nu a crezut, de exemplu, ca Elvis a murit. Pentru că se cunoșteau aceste practici printre oamenii cu posibilități. Despre Nelson Mandela s-a CREZUT că a murit de mai multe ori. Cel puțin așa am învățat la școală. E posibil ca una din acele dăți să fi rămas în conștientul colectiv.  Nu mai continui. Exemplele pe care le-am găsit pe net nu sunt deloc suficiente pentru a susține acest efect”.

e) Un alt utilizator spune: „Eu doar de o saptamana am descoperit asta din greșeală, căutând altceva pe Youtube. De atunci tot caut prin arhiva personală cu Dvd-uri și tot găsesc câte ceva. Interview with A(not „the”) Vampire, Sex in (not „and”) the city. În Forrest Gump, Tom Hanks zice „Life is (not ‘was’) like a box of chocolate. Am văzut și filmele astea de cel putin 3-4 ori și cum îmi aduc aminte eu acum se pare că nu a fost așa niciodata”.

Când mai mulți oameni, fără să se înțeleagă între ei dinainte, își amintesc în același mod un eveniment pe care alți oameni și-l amintesc altfel, cred că putem spune că e vorba de un efect… Bineînțeles că poate să nu fie. Evident, există o mulțime de posibilități care să explice amintirile false. Însă când acestea se petrec ca fenomen de masă, e bizar.